Elementele autocompasiunii

Autocompasiunea înseamnă să fim blânzi și înțelegători cu noi înșine atunci când suferim, eșuăm sau simțim că nu suntem suficient de buni, în loc să ne ignorăm durerea sau să ne biciuim cu autocritică. În fața imperfecțiunii vieții, suntem calzi și ne sprijinim, în loc să fim reci sau aspri. Ne ajutăm și ne încurajăm, așa cum ar face un prieten bun, un antrenor sau un mentor. Acest sprijin interior ne dă un sentiment de siguranță și ne pune într-o stare mai potrivită pentru a face față provocărilor sau pentru a face schimbările de care avem nevoie în viață.

Autocompasiunea are rădăcini în umanitatea noastră comună. Când trecem prin greutăți sau facem greșeli, apare adesea un sentiment irațional, dar foarte puternic, de izolare, ca și cum „eu” aș fi singura persoană din lume care trăiește această experiență dureroasă. Însă toți oamenii suferă. Nu în același fel și nu în aceeași măsură, dar însăși definiția faptului de a fi om înseamnă să fii vulnerabil, cu defecte și imperfect. Atunci când avem compasiune pentru noi, recunoaștem că suferința ne leagă de ceilalți, în loc să ne despartă de ei.

Autocompasiunea presupune o abordare echilibrată, conștientă, a propriei suferințe, astfel încât să nu o reprimăm, dar nici să nu o exagerăm. Să ne tratăm așa cum am trata un prieten înseamnă să ieșim din felul nostru obișnuit de a privi lucrurile și să ne punem situația într-o perspectivă mai bună. Mindfulness-ul ne permite să ne întoarcem spre durere acceptând realitatea momentului prezent. Ne ferește de „supraidentificarea” cu gândurile și emoțiile dificile, astfel încât să nu fim copleșiți de reacțiile negative.